Toate subiectele sunt obligatorii. Toate subiectele sunt necesare

Volumul Mădălinei Oprea Curriculum. Refrene ale recuperării și memoriei, apărut în 2023 la Editura frACTalia, a primit anul trecut Premiul pentru debut în cadrul Z9 Festival de la Sibiu. M-a bucurat vizibilitatea pe care a primit-o și m-a făcut să conștientizez insuficiența acesteia de până acum. Nejustificată, de altfel, întrucât construcția poemelor și a cărții conciliază atât de multe dimensiuni, fiecare atent proiectată și stăpânită, oferindu-ne o explorare amplă a experienței feminine în spațiul românesc. Aceasta presupune totodată o analiză socială și politică a normelor de gen, precum și procesul sinuos al implementării grijii și a blândeții care să facă posibilă desprinderea de stereotipii și reconfigurarea unui eu coordonat de valori și de comportamente alese, nu impuse.

Acest debut revitalizează concepte precum de inventar, poem lung și poezie confesivă. Mai mult decât atât, prin discursul feminist care chestionează și demitizează atributele de gen, volumul capătă dimensiunea unui document care universalizează istoria personală și devine mărturia unui proces retroactiv de recunoaștere, acceptare, schimbare și reeducare. Biografia proprie devine punct de plecare pentru realcătuirea și recuperarea unei istorii a stereotipiilor și normării, pentru ca apoi aceeași istorie să fie demontată la fel de sistemic și punctual prin aceeași experiență personală. Demersul autoarei numește și analizează nedreptățile, le conștientizează gravitatea, dar niciodată nu le atacă, iar aici cred că se găsește poate cea mai importantă resursă a discursului: blândețea, mai cu seamă cea față de sine. Agresivitatea, în ciuda frustrării, a traumelor și a comportamentelor nefavorabile rezultate în urma socializării deficitare, este absentă din construcția poemelor.

Luciditatea depășește aria comună a discursului confesiv și îl extinde către o dinamică militantă, în care autoreprezentarea devine o formă generală și necesară de reprezentare. La rândul său, reprezentarea apare într-un dublu strat, pentru că în poezia Mădălinei Oprea sunt incluse femeile, politicile, fricile, stigmele, implicit toate poetele care activează (din) aceste zone. Văd atenția la corp a Ralucăi Boantă, cu toată grija și rușinea care îl însoțesc, văd fetița conturată de Adelinei Pascale, cea care vrea distrugerea spațiilor comerciale și căderea capitalismului. O văd pe Medeea Iancu, scrisul ei pe scurt și pe fugă, sufletul și țipătul ei în toate – le văd pe toate poetele, toate femeile integrate în acest ansamblu global: „Inventarul meu e în poeme./ Inventarul meu e un poem./ Inventarul meu e un document./ Inventarul meu e istoric./ Inventarul meu e politic/ și spun totul”.

Subiectele abordate de Mădălina Oprea sunt, după cum menționează și structura de examen de la care se dezvoltă poemele din prima parte, obligatorii și necesare – dezvățarea de privirea asupra sinelui dintr-o perspectivă socială coercitivă. Refrenele la care face referire titlul includ atât procesele repetitive de recuperare, integrare, cât și dezvoltare ale comportamentelor dobândite și reformularea acestora pe un fond emoțional și cognitiv care a dezvoltat capacitatea de discernământ și conștiința de a alege: „Să scriu acest poem a fost cel mai greu exercițiu pe care l-am făcut./ Să scriu acest poem a fost cel mai greu exercițiu pe care l-am făcut/ pentru că am scris despre mine,/ pentru că am stat numai cu gândul la mine,/ dar să nu scriu acest poem ar fi însemnat să îi las pe alții să scrie despre mine/ și nu mi-a plăcut/ pentru că gândul că ar putea scrie cineva în continuare despre mine/ mă face să vreau să spun totul”.

Munca emoțională este pusă în lumină, mereu cu grijă și luciditate, în centrul unui sistem de valori și idei construite, în aceeși măsură, printr-o investiție de efort și toate tipurile de resurse personale. De altfel, munca nevăzută ocupă mult spațiu în volum și se bucură în sfârșit de recunoaștere și de vizibilitate, iar evidențierea acesteia face parte din amplul proces de chestionare și deconstruire ale patriarhatului, misoginiei și binarității. Segmentul de cea mai mare forță în acest sens este cel care descrie munca imperioasă și nesfârșită a mamei casnice, precum și modul în care aceasta trece drept invizibilă și este considerată un dat sau un atribut natural pentru statutul femeii: „Nu e nimic eroic în a le face pe toate fără ajutor./ Nu e nimic eroic în a le face pe toate./ Nu e nimic eroic în ascunderea suferințelor și a durerii./ Munca neplătită,/ munca nerecunoscută,/ munca domestică,/ munca femeilor/ este exploatare”.

Prin acest proces de evidențiere a lucrurilor minimizate sau deposedate de importanță, autoarea curăță lentila patriarhală prin care suntem obișnuiți să privim și ne propune un nou mod de raportare la aspectele sociale și emoționale. Prin confruntarea dintre așteptările impuse și dorințele proprii rezultă desprinderea de conștiința colectivă și lucrul cu sine pentru a remedia inegalitățile (auto)construite. Toate aspectele vieții sunt analizate prin acest nou filtru. Corpusul documentar cuprinde copilăria, familia, generaționismul, prietenia, munca, plăcerea, iubirea, experiența feminină în toate aspectele ei, de la sexualitate la stigmă, obiectificare, revoltă și tăcere.

„«Noaptea e perfidă» în patriarhat” pentru femei și relația cu propriul corp, conectarea la propriile emoții, prietenia dintre fete, viețile lor sexuale, siguranța lor, fricile și dorințele care își au toate sursa în același loc. Aceste aspecte sunt prezente în special în adolescența și viața de tânără adultă. Prin volumul de față, dincolo de semnalarea și confruntarea inegalităților, se construiește și o perspectivă rezilientă, prin descrierea unor mecanisme sănătoase de adaptare și funcționare socială în urma detașării de male gaze. Astfel, în partea a doua a cărții beneficiem de perspectiva securizantă a unei persoane adulte care încearcă să se raporteze cât mai sănătos la sine și la conexiunile interumane, datorită eliminării presiunii și normării cu care a fost socializată: „Mă îndrăgostesc și dacă nu mi se răspunde imediat la mesaje, sunt okay, nu mă simt nicicum. Nicicum nu înseamnă/ că nu simt nimic pentru celălalt, înseamnă că mă simt în siguranță cu mine./ Mă îndrăgostesc și nu vreau să ne vedem imedat./ Mă îndrăgostesc și nu vreau să rămân peste noapte de fiecare dată./ Mă îndrăgostesc și nu vreau să îmi petrec tot timpul liber cu celălalt./ Mă îndrăgostesc și pot să lucrez./ Mă îndrăgostesc și pot să citesc./ Mă îndrăgostesc și pot să exist./ Mă îndrăgostesc și e diferit pentru că ne cunoaștem limitele, nu pentru că suntem a match made in heaven./ Mă îndrăgostesc și relațiile romantice nu mai sunt acel spațiu al pierderii, în care trebuie să dau totul./ Nu trebuie să dau totul./ [...] e în regulă,/ e totul în regulă.

Acest main character energy din partea a doua oferă o perspectivă liniștitoare și creează spațiu pentru speranță într-un mediu ticsit de constrângeri. Volumul a fost nominalizat și la premiul Mihai Eminescu pentru debut, însă premierea s-a oprit aici. Lipsa vizibilității de care vorbeam la început probează în bună măsură normarea pe care acest demers vrea să o combată. Îmi doresc o lume literară mai blândă pentru cartea asta la care mă raportez ca la ierbarul lui Emily Dickinson, potențată și de copertă – un studiu umbrit la intersecția dintre științe și poezie.