Revoltă/ refugiu – porque no los dos
Ultimul an în România a însemnat o presiune constantă sub amenințarea ascensiunii extremei-drepte, fapt care a întărit nevoia formelor de revoltă, rezistență și reziliență, în aceeași măsură în care a conturat necesitatea refugiilor și a spațiilor de siguranță. În momentele în care libertățile fundamentale sunt puse sub semnul extincției, vizibilizarea grupurilor vulnerabile nu reprezintă doar un act de rezistență, ci și un instrument împotriva opresiunii.
Debutul lui Laur-Mihai Amanolesei unește toate punctele de mai sus sub forma unui volum-adăpost, care alimentează deopotrivă mișcarea și repausul în configurarea identității queer. Nu toată lumea moare din dragoste (OMG Publishing, 2025) este un mediu în care iubirea dinamitează limitări de toate tipurile (sociale, temporale, geografice) și reprezintă nucleul discursului anti-ură despre vizibilitate, acceptare, solidarizare, mobilizare, revoltă, revendicare și, în cele din urmă, despre securizarea și protecția celor care „nu au putut face dragoste/ fără să plătească cu moartea”.
Memoria deține un rol instrumental în economia volumului deoarece invocă și conectează momente din arhiva personală cu fragmente din istoria universală, într-un act de comemorare și eliberare de opresiunea care a afectat și afectează persoane queer de peste tot. Biografia și confesiunea devin puncte de plecare pentru a problematiza dinamici de oprimare. De la episoade din copilărie care inhibă la școală ca spațiu normativ și confruntarea cu prejudecăți sociale homofobe, memoria funcționează ca fir recuperator care conectează eul la comunitatea queer și cum acestea se integrează în dinamica lumii. Totodată, memoria este folosită cu funcția ei de refugiu în fața ostilităților și este prezentată ca un spațiu ocrotitor, care conservă căldura momentelor de tandrețe și o transformă în resursa care hrănește rezistența: „cândva sper să fim călăuziți mai ușor/ spre potecile ocrotitioare/ la fel cum mă ghida bunica când eram mic/ și-mi tot repeta/ câte secunde să țin în ceai biscuitul coconitos/ până nu se frânge și cade la fund”. Memoria ca formă de legitimare și de rezistență descrie cadrul pe care se sprijină dimensiunea militantă a proiectului, precum și monografierea iubirii queer, cu toate nuanțele care o însoțesc.
Dragostea și revolta merg împreună în acest volum. Partea mediană a cărții (re)compune cu luciditate și intensitate povești de iubire în care dorința, frica, grija, dorul, fragilitatea, rezistența, curajul și durerea coexistă și trasează o hartă identitară, care acoperă mai multe vârste, țări și stadii relaționare. Lumile posibile se împletesc cu lumile trecute și evocă scenarii pline de vitalitate, în climat cald, în care nicio urmă de oprimare nu poate pătrunde: „plantăm pomi fructiferi și când o facem/ suntem frumoși, fluizi în univers/ urmărim creșterea atent, compunem/ sisteme de irigație, tăiem vârfurile uscate/ intuim nevoia de apă/ lumina lovește puternic/ intră în perete și nu mai iese/ așteaptă să te îmbraci/ nu te las să te îmbraci”. Printr-o rețea de referințe muzicale, literare și cinematice topite în text și marcate în subsol, împreună cu fragmente în spaniolă incorporate fluid în poeme (fără a fi traduse în română) experiența de lectură, deși nu tocmai facilă, devine mai vibrantă și contribuie, de asemenea, la ideea de spațiu primitor, intersecțional.
Dimensiunea militantă a cărții este direct proporțională cu adăpostul pe care îl oferă: „o cameră de rezonanță, din cărămidă roșie/ în care toate persoanele queer/ să-și asculte ființa/ povestindu-și instinctele, conspirațiile/ înghițite în mulțime, negate în intimitate și scoase din lava albă/ în timp ce/ pe corpurile lor e scrijelită dragostea/ prin care a trecut omenirea/ în galeriile de artă contemporană”. Nevoia de siguranță se amplifică odată cu lupta pentru vizibilitate și reprezentare, la fel cum recuperarea trecutului dificil generează vindecare și speranță. Nu toată lumea moare din dragoste este un proiect care nu doar că aduce laolaltă diversitatea dimensiunilor existenței queer, dar le și conciliază.
Explorările identitare, vulnerabilitatea, dragostea, apartenența, memoria sunt pilonii pe care se construiește volumul, într-o manieră stilistică similară cu a lui Ocean Vuong, care amintește că pe pământ suntem strălucitori o clipă și că, în miezul rezistenței, diferențele dintre mângâieri și amintirile unor mângâieri nu sunt atât de mari.
