Postmanifest
(Fragmente din eseul introductiv al volumului No me dejes en visto: Antología postpoética (1))
Când facebook a detectat dragostea mea pentru literatură, am început să primesc meme-uri despre Borges, Murakami, Cioran... În cele din urmă am ajuns la o pagină numită La literatura después del Boom (desteperreointenso), cu poeme sub forma unor meme-uri ca acesta:
De acolo, a fost nevoie doar de un click și am ajuns la un grup WhatsApp latino-american dedicat poeziei și, în special, „postpoeziei”.
Pentru a înțelege acest concept trebuie să reflectăm asupra poeziei virtuale. În Poetry’s Afterlife: Verse in the Digital Age (2010), Kevin Stein observă că vechea ceartă franceză dintre vechi și moderni face ravagii și astăzi. „Vechii” sunt acum parte a elitei universitare, critici literari, cenacliști... toate cercurile care perpetuează modele literare consacrate. Pe de altă parte, modernii de astăzi folosesc resurse alternative și temerare care pot provoca exclamația „Asta nu e poezie!”: spoken word, slam, happening-uri... și, bineînțeles, e-poetry. Dar această tensiune este o forță-matrice care menține poezia în viață. Să adaugăm și ceea ce se numește „uncreative writing”. Înainte de ChatGPT, Kenneth Goldsmith prezisese deja că motoarele generatoare de text îi vor amenința pe scriitori în același mod în care fotografia i-a amenințat pe pictorii realiști din secolul al XIX-lea. Dar, la fel cum fotograful își manipulează aparatul de lucru și obiectul capturat, postscriitorul ar putea instrumentaliza motoarele de text pentru a scrie cu o eficiență nemaiîntâlnită până acum. ChatGPT poate mecaniza actul literar, e-poeții (sau postscriitorii) pot contribui, dimpotrivă, la încercarea umanizării interacțiunii cu acest instrument algoritmic. Poezia digitală contribuie, de asemenea, la ștergerea granițelor geografice și la accelerarea publicării. În America Latină și Europa, sute de site-uri au publicat în acest fel tineri poeți. Antologia Zona nouă este un exemplu local, reunind poeți din 14 țări, mulți dintre ei publicați pe internet. Dacă vorbim tot despre România, văd două tendințe majore în tensiune dialectică: poezia confesională și poezia conceptuală. În ambele cazuri, virtualitatea poate apărea, ca în softboi mimosa a lui Tudor Pop, care conține capturi de ecran de pe WhatsApp cu un umor post-ironic tipic internetului. Un alt exemplu ar putea fi și Un om mai important decât oamenii, de Lucian Brad, unde se întâlnesc emoji-uri, featuring-uri virtuale și samples. Un alt exemplu notabil este apelofo_b de Cătălin Șuteu, unde o estetică virtuală oarecum indie și noisecore impregnează versurile. În America Latină, două cazuri celebre (sau mai degrabă infame) sunt mexicanul Dante Tercero, cu controversata propunere Poemojis, și o antologie virtuală în .pdf (care continuă să crească) numită La rata con Thinner, care adună povestiri grotesc-umoristice găsite pe internet. Apoi, există o comunitate virtuală de utilizatori de internet post-pandemici care, prin Facebook, Telegram și WhatsApp, au dat naștere la ceea ce acum se numește postpoezie.
Ce este postpoezia? Postpoezia nu ești tu. Așa spune Preludiul la cea de-a doua ediție a Antología Postpoética™, editată în 2023. Referința este clară. Ea trimite la binecunoscutul poem al romanticului întârziat Gustavo Adolfo Bécquer: „Ce este poezia, spui tu în timp ce-ți înfigi pupila albastră în pupila mea/ Ce este poezia? Și îmi pui această întrebare/ Poezia... ești tu”. Este clar că postpoezia revizuiește această noțiune suprautilizată: „nu, (post)poezia nu ești tu. Este timpul să reevaluăm poezia la rădăcinile ei și, de asemenea, să te reevaluăm pe tine, cititor/autor al procesului”.
Postpoezia reevaluează poezia de astăzi cu o privire asupra ființei umane digitale care a trecut de la umanism la postumanism; de la poziția lui de centru și măsură a lucrurilor (omul vitruvian) la o rețea care îl depășește, dar pe care o folosește ca pe o proteză (cyborgul). Postpoezia este, așadar, o propunere care, prin formă și conținut, explorează ființa (post)umană în societatea postindustrială și electronică. Din acest motiv, în eseul Sobre la ontología fundamental de la postpoesía, Ivaán Brito scrie că expresia „postpoezia nu ești tu” indică faptul că ființa postumană nu mai este legată de esența poetică originară, deoarece ea a fost înstrăinată în această eră virtuală. Sunt înclinat să afirm că punctul de cotitură între poezie și postpoezie a avut loc în timpul pandemiei, atunci când izolarea a întărit atașamentul față de dispozitivele digitale până la un punct în care a fost necesară reîntâlnirea cu umanitatea nu prin respingerea tehnologiei, ci prin îmbrățișarea ei. După cum a afirmat deja Brito: postpoezia „are îndrăzneala de a umaniza ceea ce este strict digital sau artificial, nu numai ca obiect, ci și în plan digital. Este vorba despre a scoate ecranul din ecran, nu de a băga poezia în el (3)” (Brito 2023: 34-35).
În mod neașteptat și în Spania există același termen pentru un fenomen similar. În 2009, Agustín Fernández Mallo a scris o iconoclastă Postpoesía: Hacia un nuevo paradigma (2009), unde a încercat să demonstreze (chiar și cu modele științifice) că poezia din Spania trebuie reînnoită. Autorul însuși făcea parte din generația Afterpop a anilor 2000, ai cărei membri publicau pe bloguri și arătau influența culturii pop în Spania. Postpoeții latini susțin că invenția lor a apărut fără să știe nimic despre eseul scris de Fernández Mallo. Dacă acest lucru este adevărat, există o convergență intercontinentală care nu ar fi greu de explicat: în fiecare caz este vorba despre a face un pas dincolo de tradiție și a îmbrățișa modernitatea. Dacă Fernández Mallo și generația lui Afterpop au lăsat în urmă poezia spaniolă ortodoxă în anii 2000, postpoeții latini au vrut să lase în urmă boomul latino-american, la fel cum a făcut generația McOndo în anii 90. Prin urmare, unul dintre principalele grupuri Facebook legate de postpoezia latino-americană se numea La literatura después del Boom (desteperreointenso).
În comunitatea de chat postpoetică despre care vorbesc au fost scrise ode clasice, sonete editate cu ChatGPT și poeme scrise automat, dar nu în sensul suprarealist tradițional, ci într-unul postuman în care utilizatorul scrie primul lucru care îi vine în minte cu ajutorul unui predictor de text.
În calitate de participant în comunitate, văd acest grup ca o manifestare postpoetică, deoarece funcționează ca o rețea digitală care facilitează forme de relaționare profund umane, transgresând logica strict funcțională a mediului electronic. Antologia No me dejes en visto: Antología postpoética (2024) include o mostră semnificativă de poezii scrise în această comunitate, precum și conversațiile din chat care s-au desfășurat în jurul lor. Această miză de a expune chat-ul și poezia împreună îmi amintește de forme literare experimentale precum objet trouvé și romanul epistolar, însă aduse în secolul XXI. Mai sunt ele literatură? Iuri Tînianov spunea că parametrii pentru a decide dacă un text este sau nu literatură depinde de valorile fiecărei comunități și de perioada în care sunt citite sau reevaluate. Practicile experimentale aparțin de obicei periferiei artistice; dacă au noroc, ajung în centru și se consolidează. Itamar Even-Zohar a întărit această idee în teoria polisistemelor, în care canonicul și non-canonicul (anticii și modernii) generează o luptă pentru supremație într-un sistem dinamic de relații complexe. Așa s-a întâmplat și cu poezia haiku și cu genul epistolar, care au trecut de la divertisment până la literatură oficială; în cele din urmă, avangarda a trecut, de asemenea, de la practicarea în bistrouri și baruri până la teoretizarea în școli. Va apărea într-o zi literatura bazată pe chat în manuale sub denumirea de „literatură a mesageriei instantanee”? Dacă nu, atunci natura fugară și trecătoare a existenței sale va fi, oricum, maravillosa. (4)
(1) Cartea poate fi găsită în format integral pe platforma Academia.edu: https://www.academia.edu/125584403/No_me_dejes_en_visto_Antolog%C3%ADa_post_po%C3%A9tica_latinoamericana sau pe Amazon: https://www.amazon.es/. Aici – în traducerea autorului.
(2) Traducere: Faptul că m-am născut în Venezuela/ m-a deprimat/ dar utilizarea Cantv (furnizorul național de telecomunicații)/ m-a făcut să urăsc această țară nenorocită/ apoi am descoperit Movilnet/ și am știut că Dumnezeu m-a abandonat în această mamaguevada.
(3) Text original: la postpoesía “toma la osadía de humanizar lo que es estrictamente digital o artificial, no solo como objeto, sino en el plano digital. Sacar de la pantalla la pantalla, no meter la poesía en ella; Brito, I, 2023, El proceso estético de la poesía: Ensayo sobre la ontología fundamental de la postpoesía. Mano izquierda editores.
(4) Da, aici am adăugat o postironie. (5)
(5) Cred.