Poezie germană

Dominik Dombrowski, poet, prozator și critic literar german de origine americană, s-a remarcat prin volumele Ich sage mir nichts (2019) și Schwanen (2022, Elif Verlag). A tradus din Raymond Carver; Mahmood Falaki, scriitor și traducător iranian auto-exilat în Germania, a publicat 31 de cărți până în prezent, printre care Lautloses Flüstern (1995), Die Schatten (2003) și Klang aus Ferne und Felsen (2008); Odile Kennel, poetă și traducătoare germană de origine franceză, activă în spațiul cultural european prin lecturi publice de poezie, a urmat cursuri de management cultural la București și Dijon; Elfriede Gerstl (1932–2009), poetă evreică austriacă și supraviețuitoare a Holocaustului, a locuit între 1963 și 1971 la Berlin și a fost printre fondatoarele „Wiener Gruppe”.

‍

Dominik Dombrowski

Eseuri de dinainte de culcare

Nu mai mergeam atât de des împreună la culcare dar când

privirea mea rămânea

atârnată de șira spinării tale

era de parcă mă uitam la un tablou de Salvador Dali.

‍

Ne povesteam eseuri de dinainte de culcare

despre ultimele filme

pe care le-am văzut de exemplu

frumoasa plictiseală

care se desprinde din Blade Runner

sau cum sfârșitul de la Joker

ar fi putut fi făcut mai bine.

Mai devreme sau mai târziu ne întorceam fiecare la peretele nostru.

‍

Iar tu spuneai: „Crezi că

o să ne mai futem vreodată ca pe vremuri

înainte să mușcăm pământul?”

‍

Să mușcăm pământul mi se înfățișă atunci

brusc cu sensul propriu și reieși

de acolo o promisiune 

un fel de alinare împrumutată.

‍

Să mușcăm pământul m-am văzut brusc

târându-mă din pat plin de morfină

cu ultimele mele puteri

blocat într-un parc de spital

ca apoi să ling câmpii deosebite

și acolo să îngenunchez cu venerație

ca în cele din urmă să adorm rumegând

‍

În final mi-am mai simțit

și urechea îndurerată

cum la sfârșit asculta

de pământ și cum

eu împreună cu vântul am clipit

în iarbă în vreme ce tu

te-ai întors la mine și eu la tine.

‍

Și ne-am privit 

unul pe altul foarte cult în ochi ca și cum am fi săpat

după un timp mai îndepărtat.

‍

Și ne-am privit unul pe celălalt și i-am spus grav

oboselii tale

„Mă iubesc” și tu imediat:

„Și eu mă iubesc”.

‍

Dominik Dombrowski – EINSCHLAFESSAYS

Wir gingen nicht mehr allzu oft zusammen ins Bett aber wenn
blieb mein Blick
an deinem Rückgrat hängen
als betrachtete ich ein Salvador-Dali-Bild.

Wir erzählten uns Einschlafessays
über die letzten Filme
die wir gesehen haben zum Beispiel
die schöne Langeweile
die von Blade Runner ausgeht
oder wie man das Ende von Joker
hätte besser gestalten können.
Irgendwann drehten wir je an unserer Wand durch.

Und du sagtest: „Meinst du
wir werden einmal wieder so ficken wie früher
bevor wir ins Gras beißen?“

Ins Gras beißen erschien mir da
plötzlich wörtlich und es ging
eine Verheißung davon aus
eine Art geborgte Erleichterung.
Ins Gras beißen sah ich mich plötzlich
aus dem Bett robben voller Morphine
in meinen letzten Zügen
in einem Krankenpark stranden
um dann an außergewöhnlichen Wiesen zu lecken
und dort staunend niederzuknien
um endlich wiederkäuend einzuschlafen

Als Letztes spürte ich noch
mein schmerzendes Ohr
wie es am Ende der Erde
gehorchte und wie
ich mit dem Wind blinzelte
in den Gräsern als du
dich zu mir umdrehtest und ich mich zu dir.

Und wir schauten
uns sehr kultiviert in die Augen als grüben wir
eine fernere Zeit aus.

Und wir sahen uns an und ich sagte tief
an deine Müdigkeit:
„Ich liebe mich“ und du sofort:
„Ich liebe mich auch.“

‍

Mahmood Falaki

Toți pantofii aici sunt mai mari cu un număr

Toți pantofii aici sunt mai mari cu un număr;

Merg descălțat

și mă holbez la zăpada care cade vara

în spatele „Sprachgitter”, (1) 

unde un șoim mă trezește strigându-mi numele.

Eu nu mai sunt acela

care eram odată.

Eu sunt eu însumi.

‍

Mahmood Falaki – Alle Schuhe sind hier eine Nummer zu groß

Alle Schuhe sind hier eine Nummer zu groß;
Ich gehe barfuß
und starre im Sommer fallenden Schnee
hinter dem „Sprachgitter“(1),
wo ein Falke meinen Namen wachruft.
Ich bin nicht mehr der,
der ich einmal war.
Ich bin ich selbst.

‍

Odile Kennel

& apoi am luat iarăși rândul de la capăt 

dintr-odată, eram acolo

în acest loc din viața mea

în locul acesta era

dacă te uitai atent, nimic

demn de numit, nicio valoare nominală, niciun

lucru, niciun nume pentru acest lucru.

‍

Dacă aș fi bătut, poate că aș fi fost 

lăsată înăuntru. Am nevoie de lumina asta

palidă în martie, spun eu, am nevoie

să aud sâmbătă după-amiază zuruitul

containerului de sticlă și astfel să mă gândesc

că nu mă gândesc la nimic, am nevoie ca

un pantof să fie doar un pantof

un frigider un frigider

iar ceasul de-acolo de-afară

care bipăie în fiecare zi la aceeași oră

să fie doar un ceas acolo afară

care bipăie în fiecare zi la aceeași oră.

‍

Acest rând nou, pe care îl încep, se termină

pesemne niciodată, sau își ia avânt

ca un câine care o zbughește afară, doar

pentru că ușa stă deschisă

‍

Odile Kennel – & dann fing ich noch einmal mit der Zeile an

auf einmal, da war ichan dieser Stelle aus meinem Leben
heraus, an dieser Stelle war
wenn man genau hinsah, nichts
Nennenswertes, kein Nennwert, kein
Ding, kein Name für das Ding.

Hätte ich geklopft, man hätte mich vielleicht
hereingelassen. Ich brauche dieses blasse
Licht im März, sage ich, ich brauche es
am Samstagnachmittag das Klirren
der Glascontainer zu hören und dabei zu denken
dass ich an nichts denke, ich brauche es
dass ein Schuh nur ein Schuh ist
ein Kühlschrank ein Kühlschrank
und der Wecker da draußen
der jeden Tag um die gleiche Zeit piept
nur ein Wecker da draußen
der jeden Tag um die gleiche Zeit piept.

Diese neue Zeile, die ich beginne, endet
vielleicht nie, oder hebt ab
so wie ein Hund hinausliefe, nur
weil die Tür offen steht

‍

Elfriede Gerstl

Doamna Sisif

pe cinste și flexibilă

robustă ca o cârpă de praf

constantă

       în permanența trebuinței ei

o laud pe cea niciodată lăudată

în recunoașterea

               dobitociei ei devotate

drept groaznică întruchipare

                        pentru fiice și nepoate

‍

Elfriede Gerstl – frau sisyphus

waschecht und flexibel
robust wie ein reibfetzen
konstant
  in der permanenz ihrer nützlichkeit
ich lobe die niegelobte
in anerkennung
           ihrer aufopfernden blödheit
als abschreckbild
                 für töchter und enkelinnen

‍

Traduceri de Irina-Adelina Găinușă