Poeme de Marcin Świetlicki
Poet, jurnalist, scriitor și muzician polonez, Marcin Świetlicki (n. 1961, Cracovia) a semnat, de-a lungul carierei sale, șaisprezece volume de poezii, dar a scris și povești polițiste, romane sau eseuri. Marcin Świetlicki s-a remarcat îndeosebi prin textele sale poetice, fiind unul dintre cei mai cunoscuți scriitori ai generației bruLionu (anii ’80-’90), alături de Andrzej Stasiuk și Manuela Gretkowska. Absolvent al Universității Jagiellone, este un personaj important din mediului literar cracovian. Considerat unul dintre cei mai de seamă poeți ai generației sale, acesta este solistul și liderul trupei Świetliki, pe care a înființat-o în anul 1992. În calitate de poet, a debutat în revista Akcent, din Lublin, în anii ’80. Și-a câștigat popularitatea prin volumul de versuri Zimne Kraje (Țări Friguroase), 1992. Scriitorului i-au fost conferite premiile Nagroda Kościelskich și Paszport Polityki pentru poezie. Textele sale se caracterizează printr-un stil adesea colocvial, nemușamalizat, ironic și cinic. Iubirea, tranziția, moartea, alcoolul sau orașul nocturn sunt teme recurente care predomină în literatura lui Świetlicki. Printre cele mai importante volume de poezii semnate de acesta amintim: Zimne Kraje (1992), Schizma (1994), Trzecia Połowa (1996), Nieczytanie (2002), Muzyka Środka (2013), Drobna Zmiana (2016) și Ale o co ci chodzi? (2023).
20 iulie, Wrocław
Trebuie să existe un soi de ordine: în fiecare zi ies
și pe la prânz mă opresc la Literatka.
Un ritual, masa cea de toate zilele, liturghia zilnică
pe care o țin în local într-o companie aleasă.
E orașul meu acum, măcar zilele acestea,
cât mă aflu aici, ard jalnicele
podoabe ale orașului, iar apoi nu voi mai fi
nici în acest oraș, mă voi deplasa
în orașul următor, pe urmă plec în cosmos
și dincolo de cosmos voi mai găsi un oraș,
tot fără nume, cu o măsuță rotundă
cu un singur scaun, o singură ceașcă
cu o chelneriță bălaie, care zâmbește
o singură dată.
20 LIPCA, WROCŁAW
Jakiś porządek być musi: codziennie wychodzę
i około południa siadam w Literatce.
Rytuał, msza powszednia, codzienną liturgię
odprawiam w tym lokalu w prześwietnej kompanii.
To teraz moje miasto, przynajmniej na te dni,
kiedy tu będę, płoną dekoracje
tamtego miasta nędzne, a potem nie będzie
mnie i w tym mieście, potem się przemieszczę
do następnego miasta, potem ruszę w kosmos,
a za kosmosem zajdę jeszcze jedno miasto,
już bez nazwy, z maleńkim okrągłym stoliczkiem,
z jednym tylko krzesełkiem, jedną filiżanką.
z jasną kelnerką, która się uśmiechnie
jeden raz.
Locul
Ruginește liliacul la geam. Iată locul
unde visele mereu abundă. Armatele somnului
mărșăluiesc spre trezie, îi intentează treziei
procese de fațadă judecătorii din vise.
Sclipiri în noapte. Nicio picătură de ploaie.
Locul încă mai există, deși s-a împrăștiat
de multe ori înăuntru. Dar cum există încă
hărți ale locului în vis, cum o descriere amănunțită
mai este undeva în vis, atunci locul există
și scrie versuri prin mine.
MIEJSCE
Rdzewieją bzy za oknem. Oto miejsce,
gdzie snów obfitość zawsze. Armie senne
maszerują na jawę, wytaczają jawie
jawne procesy pokazowe sędziowie ze snów.
Błyskało nocą. Ani kropli deszczu.
To miejsce wciąż istnieje, mimo ze rozpierzchło
się wielokrotnie wewnątrz. Ale skoro jeszcze
są mapy miejsca we śnie, szczegółowy opis
skoro istnieje we śnie, to istnieje miejsce
i pisze wiersze mną.
O luminiță
Pentru că mă ridic spre tavan, pe lângă tavan mă rotesc
și îl observ pe bolnav, el încă se mai zbate,
el va mai scrie ceva, pentru sine și pentru mine,
el va mai iubi, nu va fi iubit
și totuși va fi iubit. Văd asta jos,
o văd în tavanul crăpat, toate aceste
semne de sus și de jos îmi repetă
că nu e sfârșitul.
ŚWIATEŁKO
Bo się unoszę pod sufit, przy suficie krążę
i obserwuję chorego, on jeszcze pociągnie,
on jeszcze coś napisze, za siebie i za mnie,
on jeszcze kochać będzie, nie będzie kochany
oraz kochany będzie. Widzę to na dole,
widzę to w popękanym suficie, te wszystkie
znaki na górze i na dole powtarzają mi,
że to nie koniec.
Traducere și prezentare de Jasmine Ștefan