Han Kang (Coreea de Sud)

Han Kang, cea mai recentă laureată a premiului Nobel pentru Literatură și prima femeie asiatică deținătoare al acestuia, s-a născut în Gwangju, Coreea de Sud și a atras atenția cititorilor internaționali cu romanul „Vegetariana” (2016). Han Kang și-a început cariera literară în 1993 și s-a remarcat prin expunerea fascinantă a lumii exterioare și a înțelegerii de sine, amplasându-le în contexte istorice. Debutează cu texte poetice în revista Literatură și societate. Timp de 11 ani, din 2007 până în 2018, Han Kang a ținut cursuri de scriere la Institutul de Artă din Seul. Printre numeroasele premii câștigate se mai numără Yi Sang Literary Award (2005), International Booker Prize (2016) și Prix Médicis étranger.

‍

iarna în Seul

o zi, o zi de-ar veni

în care să vii

în acea zi, mânat de dragoste de vei veni 

mă voi îneca în lacrimi,

iubirea mea,

te voi strânge atât de tare la pieptul meu, până îți vei pierde suflarea

îți voi deveni eu suflul

răsuflarea mea se va revărsa pe buzele tale împietrite

de vei veni, 

iubirea mea,

doar de ai putea veni

de-ai putea veni,

te voi lăsa să asculți din nou susurul apei

pe obrajii mei înghețați.

‍

서울의 겨울

한강

어느 날 어느 날이 와서

그 어느 날에 네가 온다면

그날에 네가 사랑으로 온다면

내 가슴 온통 물빛이겠네, 네 사랑

내 가슴에 잠겨

차마 숨 못 쉬겠네

내가 네 호흡이 되어주지, 네 먹장 입술에

벅찬 숨결이 되어주지, 네가 온다면 사랑아,

올 수만 있다면

살얼음 흐른 내 뺨에 너 좋아하던

강물 소리,들려주겠네

‍

flori de gheață

rădăcinile lor

s-au întins îndelung

dar eu m-am întins firav, 

doar o umbră pe tumul

precum o iluzie, nu am putut urca

și am obosit pe creastă

a încolțit doar dorința unei evadări impulsive

toate inimile sfâșiate,

toate inimile lor istovite,

toate inimile lor sfâșiate flori de ar deveni,

a, flori de ar deveni...

mă întrebam de-ar fi să merg la capătul lumii, 

de-ar fi să mor, 

de-aș vedea cerul de deasupra pădurii, ce-ar fi?

ar fi un vis? ce oare?

o fi timpul, verdeața sau lumina, o, copacule,

copacule,

pentru a învăța o singură clipă de umilință,

să fi fost vinovată atât de mult timp?

nu știu, nu știu

altceva decât că peste această sete trebuie să trec

prin desișul pădurii să mă strecor

ce bine ar fi

să mă pierd și să plâng îndelung

Vno, dragă anotimp!

Cerneți-vă, fulgi de nea!

să îmi acoperiți această sevă arzătoare

și de veți vrea, deasupra să îmi dansați

‍

얼음꽃// 시 한강

오래 내리어 뻗어간
그들 뿌리의 몫이리라
하여 뿌리 여윈 나는 단
한 시절의 묏등도
오르지 못하였고 허깨비,
허깨비로 뒹굴다 지친 고갯마루에
무분별한 출분의 꿈만 움터놓았다
모든 미어지는 가슴들이
그들 몫의 미어지는 가슴들이
그들 몫의 미어지는 꽃이라면
꽃이라면 아아
세상의 끝까지 가리라 했던
죽어, 죽어서라도
보리라 했던 저 숲 너머의 하늘
무엇이 꿈이냐 무엇이
시간이냐 푸르름이냐 빛이냐 나무여,
나무여
잠깐의 참회를 배우기 위해
그토록 많은 세월을 죄지었던가
알 수 없다 알 수
있는 것은 다만 이 목마름을 건너
저 버려진 잡목숲 사이로
몸 번져야 할 일
몸 번져 오래 울어야 할 일
좋다 계절이여 오라
눈발이여
퍼부어라, 이 불타는 수액을
뒤덮어다오, 그 위에
찬란히
춤추어도 좋으니.

‍

iunie

totuși speranța mea era precum unei boli

pe cărarea din spate, unde, din belșug, înflorise rapița

corpurile firelor de iarbă, de ploaie îngreunate

nu se pot ridica.

nu doar inima mi se simțea amorțită,

și nu doar tălpile

nici măcar stomacul ce m-a ținut la pat întreaga noapte.

ce anume m-o fi mișcat, m-o fi făcut să merg, ce anume,

m-a încălțat și m-a împins de la spate

pe mine, cea neputincioasă, căzând în gol,

cine m-a ridicat, cine m-a protejat,

cu vârful limbii, m-a învăluit,

nici lumina soarelui nu-l clatină,

nici splendoarea munților și a râurilor,

si nici luciul apelor trecătoare. 

ce zace bolnav în mine, ce anume

ce nu vrea, deloc, să plece

al meu trup, al lui gazdă

de boala îl va săvârși, 

se va opri oare această goană lăuntrică

chiar și când mă clatin, picioarele de pământ

mi le legi și înfloresc acolo flori de păpădie

trăiește, trăiește

că trăiești să-mi spui.

urechile mi le-am astupat, dar 

nu era o voce

ce putea fi astupată

nu era un sunet ce se oprește la urechi

‍

유월

한강

그러나 희망은 병균 같았다
유채꽃 만발하던 뒤안길에는
빗발이 쓰러뜨린 풀잎, 풀잎들 몸
못 일으키고
얼얼한 것은 가슴만이 아니었다
발바닥만이 아니었다
밤새 앓아 정든 위장도 아니었다
무엇이 나를 걷게 했는가, 무엇이
내 발에 신을 신기고
등을 떠밀고
맥없이 엎어진 나를
일으켜 세웠는가 깨무는
혀끝을 감싸주었는가
비틀거리는 것은 햇빛이 아니었다,
아름다워라 산천, 빛나는
물살도 아니었다
무엇이 내 속에 앓고 있는가, 무엇이 끝끝내
떠나지 않는가 내 몸은
숙주이니, 병들 대로 병들면
떠나려는가
발을 멈추면
휘청거려도 내 발 대지에 묶어줄
너, 홀씨 흔들리는 꽃들 있었다
거기 피어 있었다
살아라, 살아서
살아 있음을 말하라
나는 귀를 막았지만
귀로 들리는 음성이 아니었다 귀로
막을 수 있는 노래가
아니었다

‍

cântecul marinarului

o, vântule, uneori

de tine lasă-mă să mă sprijin

cu răsuflarea ta să mă îmbăt 

să nu pot ascunde unde sunt, unde aș fi

‍

ce să fac, 

valurile strălucitoare,

ce să fac, 

al tău râset curat

râzi, dar ce pot să fac,

când tu râzi și eu plâng.

‍

ce să fac, când răsare soarele

cu bagajele încă neterminate,

să le abandonez?

‍

cum să plec și să te las aici

cât de departe să rătăcesc doar pentru a mă întoarce

când voi pleca, va fi un alt timp

când voi pleca, doar trupul îmi va rămâne

‍

cine e acolo mâna să mi-o țină

și buzele cu căldură să mi le sărute? 

o, vântule, măcar tu de ai veni,

pe al tău prietenos umăr m-aș urca 

la infinit corpul să mi-l duci,

fără regret trupul să mi-l port.

‍

뱃노래 - 한강

바람아 이따금은

내게 업히거라

네 먹장 숨결에 취하면

어딘들 어디인들 휘영청 못 가리

어찌할 나

물결은 나는데

어찌 갈 나, 티없이

너 웃는데어쩔 거나, 너

울며 웃데

어찌할 거나

해는 뜨는데

아직 꾸리지 못한 행장들은

팽개치고 말 거나

어찌 갈 거나, 내

너 예 두고

어디까지 헤매어 돌아올 거나,

가고 나면 다른 세월이라네

가고 나면 몸이라네 한갓

여울목이라네

뉘 있어 내 손 안아 입술 찍어주리

바람아 너라도 오거라

네 살가운 어깨에

무등 타련다 내 한 몸

원없이 실으련다

‍

Prezentare și traducere de Ioana Bondar