Found poems după un fragment de poem de Arthur Rimbaud

‍Bianca Cuciuc

‍

1.

Iată-mă, dansând, dar singură.

‍

Oare-n ce războaie

S-a acoperit rațiunea.

‍

Totul pentru jocuri!

‍

Iată

Eu înțeleg, slujesc și tac.

‍

2.

Văd în adâncul meu

nenumărate cioburi de soare

‍

Mercenare nopți,

laolaltă cu pământul și trecutul.

‍

3.

Nu așa,

nu ei,

nu mai târziu.

‍

Nu vorbeam,

nu văd,

nu pot.

‍

Nu poporul,

nu filozofii dichisite,

nu lumi, nu viziuni, nu libertate!

‍

Alexandra Torjoc

‍

I.

‍

Văd priveliști

În

Adâncul meu –

Urzici

Într-o poiană roșiatică –

Oare

În ce limbă

Vorbeam?

‍

II.

‍

Îl aștept

Cu privirea

- beat mort pe țărmul mării –

Urcă spre cer

Drumul lung

- drumul Dreptății.

‍

Andra Dinulescu

‍

1. Dintotdeauna

păstrez

cioburi.

Iată-mă.

‍

Oare-n ce

războaie

merge-nainte

noblețea?

2. Obîrșie

‍

năpustesc

priveșiști

de soare.

Niciodată

sfetnicii

nici haimanale.

‍

Totul

înțeleg

dăruind sufletului.

‍

Postică Roxana

‍

Am fost istoria roșietică

printre feerii și urzici

ot închipuind războaie dichisite.

Înaintăm. 

‍

S-a sfârșit cu Evanghelia!

Acum cel Răstignit

E poporul!

Din Bizanț, solii Germaniei

s-au răzvrătit mai ceva ca mercenarul călare.

Îmi amintesc și de urzicile Franței,

De vorbele păgânești ale lor,

de ajutorul de la soarele lor lepros

Dă lămuriri profane, de spiritul scorojit.

‍

Lavinia Pașparugă

‍

1.

nu înțeleg

duioșia

față de

picioarele unui 

mercenar

dansînd 

cu copiii

‍

nu-mi amintesc

ce limbă vorbeam

ce

pot descoperi

a acoperit

rațiunea

‍

lumea

de ce nu s-ar învârti

‍

ceea ce spun

nu-mi vine într-ajutor

vai

‍

2. 

Pe Dumnezeu îl aștept cu

plămânii tari.

‍

Femeile

se întorc

în politică.

‍

Pe țărmul mării

vînd 

dihănii

cu degetele descărnate

‍

În

această

bătrînețe

franțuzească

sînt

nerod!

‍

3. 

sînt

prost de-o veșnicie

‍

părăsesc

pielea

purtată

trîndav

‍

spaima

e pămînt

‍

4.

aprinde

aerul

să înoți

ca

în clocot.

‍

în

privirea mînioasă

mă voi amesteca

‍

cui trebuie

să ridici

un fel de icoane

oricare

aici

totuși

cît sînt

‍

Maria Teodorescu

‍

I. Nimeni nu pleacă spre cer

Fie lumii drumul lung, poverile, deșertul

Sfinte icoane, inimi sfărîmate

Degete descărnate, bătrînețe.

Aici e pămînt totuși.

‍

II. Neamul viciului. 

Cui să mă vînd? Cui să mă-nchin?

Sîngele, o simplă îndobitocire.

Tu însuți: spaima către desăvîrșire.

‍

III. Părăsesc plămînii, pielea, coasta mea

Judec grețurile și trădările mele

Să mă feresc de chipul acesta este

Rîvna, minunea.

‍

Florentina Mihaela Băloi

‍

Spaima jertfei mele de neord.

‍

Sînt schilozii de față. 

Nimeni nu pleacă spre cer.

Pot să mă-nchin oricărei icoane.

‍

Aerul mărilor în jurul flăcărilor.

Cu privirea după ținuturile calde - mi-i groază de nou.

De trădările cărei dihănii trebuie să mă feresc?

‍

Mircea Carabulea 

‍

#1

Sînt

Aerul mărilor,

dar mai cu seamă

ținuturile calde.

Mi-i groază să pornim spre cer,

nu pot dărui poverile.

Sângele Dreptății, în chipul acesta părăsit,

Ar fi pământ.

‍

#2

Pielea amesteca drumurile cu neprihănire

Împotriva sicriului părăsit.

Avânturile mele, aici sînt.