Concert de jazz

Varia

Această revistă, gândită și proiectată de câțiva studenți la Litere de la anul al II-lea, are o prospețime, o vitalitate cu totul specială. Mai mult, e vorba aici de o solidaritate de grup cum, trebuie s-o spun, găsești mai rar. Revista aceasta are ceva din aerul unui concert de jazz. Începută ca un „jam-session”, a consolidat în jurul ei un grup solid, perfect acordat, iar faptul e vizibil odată cu lectura acestui prim număr al revistei U. Însă ce caracterizează cel mai bine acest grup de studenți (redactorii revistei) este extrema lor jovialitate, candoarea, spiritul lor ludic și – poate în primul rând – franchețea lor. O franchețe care își păstrează seninătatea chiar și în discuții care, altminteri, ar fi putut cădea în polemică. Cu alte cuvinte, e vorba de un spirit critic lipsit de încrâncenare, acel tip de spirit critic de care cu toții avem nevoie.