Come Together (Remastered trei luni mai târziu)*

În prima seară am mutat băncile din foișor una lângă alta. Familie mare, masă mare. Vorbeam despre licențe ca și cum am fi avut la dispoziție un deceniu, despre facultate ca și cum nu se mai termina niciodată. Ultimul an de studenție.

Filosofii conceptuale la 9 dimineața, oricum întârziam pentru că durează mai mult să cobori scările alea identice cu podeaua din Roblox decât să scrii sonetul pentru Ioan. În acoperișul cabanei 5 locuiește o familie de șoareci. Se trezesc când ne culcăm noi ca să aibă sens toată povestea asta. Seara ne-a bătut în ușă M pentru că râdeam prea tare și era 4 dimineața, 21 de ani, la ce se aștepta? Poem cu motocoasă, n-am făcut niciodată, cum arată? motocoasa?, poeme horror, poeme agro, vin roșu de la alimentară în pahare de carton, sonet englez, staaaai, că nu e rimă între C și D, mda, mai bine mergi în hamacul din spate și scrii despre prietenie. Poate o să meargă mai bine. Poezia și prietenia. Sau doar poezia. Temple of the dog a ajuns în playlist mai repede decât credeam, și filmul ăla, Le conseguenze del amore. Finalul. Mai ales finalul.

iPhone storage is full. Am două albume, unul doar cu poze cu cei patru căței-Husky cu picioare scurte, Vulpea, Căprioara și Lup, în toate pozițiile, în două picioare și înapoi în patru. 

În amfiteatru se vorbește despre originea animală a culturii. Afară ascultăm poemul  lui Pasolini pentru Marilyn Monroe. Ne întoarcem mereu la Ivănescu și Bodiu. Și la poezia americană. Pauza de respirație. Când am ajuns la In the mood for love? Filmul?

Am scris trei liste cu titluri de cărți, studii de filosofie, filmele de la Ștefan, antologii și o schiță de la 6 dimineața cu mesajul pentru S.

Filmez tot ce pot, știți cum zice vecinu’ de la doi: „cu anii ăștia nu vă mai întâlniți”. Avem cadre. Drumul până la lac, tot zahărul din cutia de sus în cafea, trei fluturi pe banca din spate, telefoane acasă dintr-o grădină plină de lumini. Un hanorac peste alt hanorac nu arată bine, da’ lasă, stăm mai mult în seara asta. E frig, dar acum suntem toți, în același loc. Kurt Cobain live, la MTv, The Smashing Pumpkins, Pearl Jam, 1%, hai, încă puțiiiiin, s-a închis telefonul. Cheile de la bibliotecă au rămas la Ana, cică în seara asta avem karaoke. Da? O să cânte fals Călin din Neutral Milk Hotel, In the Aeroplane Over the Sea. Parcă și mai emoționant cântat în falsetto. Sau film? Mai bine film. Am avut o ambulanță. Girofarurile se potriveau cu ce voiam noi, petrecere de studenți.

Dacă schimbi cadrul, suntem tot noi. Înapoi spre București, într-un vagon mai mult gol. N-am vorbit niciodată așa de mult, aproape că nici nu ne-am observat pînă acum. Iar partea asta cu descoperitul oamenilor de lângă tine schimbă perspectiva. Facem întotdeauna ce știm sau cel puțin așa pare: că știm – scriem pentru U, vânăm bilete la FNT, am zis că mergem toți, și ne întrebăm dacă S chiar a citit toate mesajele de pe punga aia ieftină de hârtie.

Happiness is a warm gun – remastered 2009 (The Beatles).

‍

_______

* Despre Tabăra de scriere literară de la Ipotești, cu participarea unui grup de studenți de la Litere UB însoțiți de Simona Popescu.

‍