Ciotka

„Ciotka” înseamnă „mișto”. Mă gândesc la asta și îmi dau seama că aici se oprește nivelul meu de limbă rusă, pentru că încerc să învăț alfabetul chirilic de 3 ani și tot nu se lipește de mine, ca multe altele de altfel. Am învățat cuvântul de la niște prieteni frumoși de peste Prut, anul trecut, în septembrie. Într-una din seri le-am bătut la ușă și i-am întrebat dacă aș putea să mă alătur unui pahar de vin. Ospitalitatea moldovenească o întrece pe cea românească. Musafirul (eu) a fost primit bine, cu povești frumoase și cu întrebări legate de țara vecină lor în care ne aflăm acum. Țările, altfel, surori.

           – Georgia, de ce sunt case de pariuri peste tot?  

           (O întrebare foarte bună, le-am răspuns eu lui 

           Alexandra, Maria, Dumitru, Tatiana, Felicia 

           și Adelina).

‍

Dumitru Crudu și SP vin cu ideea unui roman colectiv. Roman colectiv în 4 zile? Sunt mai multe planuri, idei. O nuntă pe un vapor și cu un final neașteptat. Fiecare a primit câte un personaj: mirele, mireasa, nașii, copiii participanților la nuntă (doi sau trei adolescenți superplictisiți, aterizați aici, într-o altă lume, paralelă cu a lor), preotul, soacra, socrul, o doamnă de 90 de ani care vorbește despre lucruri din alt secol, o fantomă, ba chiar și personajul pisica – miniprezentă (poate cel mai interesant rol). Multe personaje pentru fetele de la Cenaclul „Ioan Ioviță” din Chișinău, condus de Dumitru Crudu, și pentru Aylin, Dana, Marco, Andrei, Călin și Alexandra plus sussemnata, studenți la Litere (Marco la UNATC, regie-film), aduși cu toții aici de SP pentru a doua ediție (sau a treia?) a Taberei de scriere literară de la Ipotești. Multă muncă, separat, dar în echipă. De dimineața până seara. Seara citeam ce scriam peste zi într-o sală, era important ca să știm cum duce fiecare firele epice mai departe. Dar după lecturi și vorbiri despre texte ne adunam la chioșcul din livada cu meri – nu departe de micul cimitir unde sunt îngropați părinții și unul din frații lui Mihai Eminescu. Zgribuliți, simțeam nevoia să ne întâlnim totuși afară. Cine s-ar fi gândit că după ce m-am copt atâtea luni într-o cameră de cămin din Capitală o să ajung la Ipotești în plin „vârtej polar”? (În paranteză fie spus, ca să nu afle gazdele!, în cabana bucureștenilor milostivi erau constant câini și pisici.) Așa a fost numită anomalia: „vârtej polar”! S-a terminat fix când am plecat noi de-acolo.

Curios cum poveștile noastre s-au potrivit între ele fără să ne vorbim înainte. Ne minunam, zău așa! Mi-a plăcut toată atmosfera aia de lucru serios, am simțit febra acelor ore în care am scris la foc automat. La cină mi-era greu să duc lingura la gură din cauza durerii de la încheietură. Personajele se legau între ele, am început să colaborăm, să le punem în legătură. Eu am lucrat cel mai mult cu Alexandra (singura dintre noi care era încă la liceu – ne uimea pur și simplu cât de bine putea să scrie, mult și bine!). Am păstrat legătura cu ea și folosim Instagram-ul pe post de porumbel mesager. Ne ținem la curent cu situațiile politice din țările noastre. Cu dragoste din partea Georgiei din București pentru surioara mea de peste Prut – am denumit playlist-ul pe YouTube și i-am dat Send. Am primit și eu unul intitulat Playlist Moldovenesc pentru cea mai ciotkoasă fată.

P.S. Să mai adaug faptul că invitat a fost într-o zi și prozatorul Dan Lungu, care a vorbit despre proiectele lui actuale și ne-a dat de scris despre cea mai jenantă întâmplare din viața noastră. Poftim provocare!