2222 semne Neo-pomo (2)

În U2 propuneam la rubrica 1111 semne termenul de neo-postmodernism. Ne bucură inițiativa colegilor de redacție de a face o anchetă. Un risc – și nu se știe cu ce câștig. Noi, oricum, o ținem pe-a noastră, doar că de data asta am dublat numărul de semne din prea micuța noastră rubrică, ne trebuia un pic de desfășurare. Am înghesuit cât am putut în 2222 de semne (fără spații!). Iată!:

‍

2222 semne

Neo-pomo (2)

‍

1. Postmodernisme, nu postmodernism! E nevoie de plural – o spunea mai demult Fredric Jameson, care a scris despre pomo (vom folosi prescurtarea pentru economie de spațiu!) încă de la începutul anilor ’80 (de pildă, Postmodernism and Consumer Society, 1982 etc.). Idei dezvoltate ulterior în celebra lui carte Postmodernism, or, The Cultural Logic of Late Capitalism, 1991, tradusă și la noi abia în 2021. Ca marxist declarat, Jameson lega producția culturală cu structurile economice și politice ale societății de consum. Cam în același timp, în Estul Europei se vorbea despre postmodernism din realitatea unor dictaturi de aparentă stângă („socialiste”). Diferențele de context (spațiu și timp) creează diferențe de conținut în toate planurile. Ar fi fost interesant să-și fi asumat cineva din blocul fost-comunist perspectiva „estică” asupra pomo într-o carte întreagă, cu șanse de traducere. Poate ar fi fost înțeles mai bine, și prin această prismă, Estul (deloc sălbatic!). Pomo a fost, în zona asta de lume, și politic. Și nu reflecta o societate de consum! Să adăugăm că, în 2004, F.J. revine la subiect într-un interesant interviu. 

2. Niște paradoxuri și aporii. F.J. vorbea despre „late capitalism” și îl echivala cu globalizarea – care s-a produs pe deplin în perioada pandemiei. Dar e Estul în „late capitalism”? Avem postmodernitatea aia de tip occidental (societate de consum)? Lăsând gluma la o parte, pomo nu e terminat. O zice chiar – surpriza! – FJ!

Dacă pomo era „combătut” dinspre stânga (neo-marxistă), în țările estice el a avut conotații liberale. Stânga era acolo „marxistă”. Dar uite că mai apare și cîte unul ca Jordan Peterson care considera, acum vreo opt ani, că pomo e o emanație a neo-marxiștilor! (vezi intevențiile lui de pe Youtube). Încurcate sunt căile...

Dacă pomo e paradigmatic, așa cum e modernismul, dacă el a început în America anilor ’50 (zice F.J. în 1984) sau în anii ’80 (zice F.J. în 1991), înseamnă că mai are până să se epuizeze. Formula „postmodernism fără postmodernitate”, lansată la noi în anii ’90 de Mircea Martin, ar fi meritat o mai serioasă dezbatere. A venit prea târziu. Sau prea devreme. N-a existat dezbatere. 

3. Terminologii. Au apărut termeni mai noi, precum metamodernism sau digimodernism. Metamodernismul oscilează între modernism și postmodernism. Așa se autodefinește. N-are cum oscila între două lucruri pe care să le-ngroape, nu? Amândouă sunt vitale pentru ceea ce noua „direcție” ar vrea să fie! Susținătorii metamodernismului de pe-aici (de oriunde) ar trebui să prețuiască și modernismul, și postmodernismul! Sau măcar să fie bine informați. Dar...

(to be continued)

‍